Noaptea Cercetătorilor 2026
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați / Facultatea de Inginerie - Campusul Științei
25 septembrie 2026, între orele 17:00 și 22:00

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează vineri, 25 septembrie 2026, între orele 17:00 și 22:00, Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment desfășurat în aceeași seară în peste 300 de orașe din Europa. Pentru câteva ore, campusul universității și laboratoarele sale se deschid publicului, cu intrare liberă: copii, elevi, studenți, părinți și bunici sunt invitați să vadă, să întrebe și să încerce ei înșiși ce înseamnă știința făcută în universitate.
Ediția din acest an este una specială, marcând o premieră prin extinderea regională și transfrontalieră a evenimentului: pentru prima dată, activitățile au loc simultan în patru orașe în care universitatea este prezentă. Evenimentul se desfășoară sub egida RUN-EU (Regional University Network – European University), alianța universitară europeană din care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați face parte, și este coordonat de Departamentul de Relații Internaționale al universității.
Facultatea de Inginerie desfășoară următoarele ateliere:
1. 3D Printing - Știință, Artă și Joc! (CORP B)
2. 3D Printing Hub (Corp B, sala B04)
3. Creativ ING. Lego și imprimare 3D (Corp AN, parter)
4. CAD în acțiune: Construind din 2D și simulând în 3D (Corp AN, Sala AN003)
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI