Facultatea de Inginerie - TRADIŢIE, COMPETENŢĂ, PERFORMANŢĂ

Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti "Anghel Saligny" Ediţia a X-a, Galaţi 17 - 18 mai 2018

ACASA

SCOP

CERINTE

PROGRAM

CAZARE

Acest eveniment este un prilej de cunoaştere a preocupărilor şi opiniilor studenţilor din diferite centre universitare, programul sesiunii incluzând secţiuni dedicate studenţilor de nivel licenţă şi master.

Sesiunea ştiinţifică a studenţilor asigură:

- evaluarea competenţelor participanţilor din perspectivele cercetării fundamentale, aplicative sau interdisciplinare;

-    dobândirea de competente prin abilitatea de comunicare şi dialog, precum şi prin dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair-play;

-         familiarizarea cu elaborarea unei lucrări ştiinţifice de nivel academic, precum şi cu prezentarea libera a rezultatelor cercetării;

-   colaborarea cu cadre didactice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri în vederea documentarii, culegerii şi prelucrării datelor;

-          implicarea în viată ştiinţifică dovedită prin diploma de participare;

-          premierea celor mai bune lucrări ştiinţifice;

-          publicarea lucrărilor acceptate şi prezentate la sesiunea ştiinţifică.

 

WWW.UGAL.RO

WWW.ING.UGAL.RO

WWW.LSGALATI.RO

SPONSORII CONFERINŢEI

spons spons spons spons spons

CONTACT

Facultatea de Inginerie

Str. Domneasca nr. 111, 800201 Galaţi, ROMÂNIA
Tel / Fax: +40 236 314463

Persoane de contact

Prof. dr. ing. Cătălina Maier
e-mail:
Catalina.Maier@ugal.ro
tel: 0724518923

Ștefan Lupu
e-mail:
stefan.lupu@lsgalati.ro
tel: 0754500801

TERMENE LIMITĂ

23 aprilie 2018 - data limită pentru trimiterea formularului de înscriere (pentru participanţii din alte centre universitare);

4 mai 2018 - data limită pentru confirmarea participării;

7 mai 2018 - data limită pentru trimiterea lucrărilor in extenso conform Modelului;


- studenţii din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi vor trimite lucrările ştiinţifice coordonatorilor, iar aceştia directorului de departament;

- studenţii din alte centre universitare vor trimite lucrările la adresa de email:

       Madalina.Rus@ugal.ro

Notre Dame de Sion - Clădirea veche a facultăţii

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi - Facultatea de Inginerie